ganduri si trairi

Așteptare

2012-01-22T21:33:00.001+02:00

Îmi simt sufletul animat de emoții puternice. Parcă aș fi renăscut din propria ființă, ca un rezultat al frământărilor din ultima perioadă. Mă simt puternică, deși sunt încă slabă; curajoasă, deși încă îmi e frică; optimistă, deși mă mai apasă ganduri negre. Mă simt de parcă aș trăi în viitor, de parcă nu ar mai fi trebuit să fac PASUL și aș lua-o de la 0. Adică exact ce îmi doresc. Cu excepția faptului că TREBUIE să fac pasul, ca să o iau de la 0...

Azi am avut atâtea ocazii să deschid subiectul, și totuși nu am făcut-o. De ce? Ultima dată a vorbit el despre asta și apoi iar s-a lăsat liniștea. Niciunul din noi nu mai vorbește despre asta.

Am ajuns la concluzia că e mai bine să nu mai aștept nimic, pentru ca astfel să se întâmple CEVA. Poate că e mai bine să nu mă mai gândesc la asta și poate circumstanțele mă vor aduce exact unde îmi doresc. Adică voi aștepta ca lucrurile să se întâmple de la sine. Oare e bine? E posibil doar să mă amăgesc, crezând astfel că nu aș fi decât indirect responsabilă de rezultatul dorinței mele de schimbare. Well, time will tell. Hopefully, not much time ...

Cumpănă

2012-01-14T23:21:00.004+02:00

Cu toții simțim nevoia să dăm vina pe ceva sau pe cineva atunci când vine vorba să luăm o hotărâre importantă. Parcă ne e mai ușor dacă avem "acoperire". Eu dau vina pe anul 2012 - "anul marilor schimbări".

Deodată viața mea a căpătat o nouă dimensiune, un alt ritm și o altă rațiune de a fi. Am început să mă gandesc la ce vreau de fapt de la viață, la cum aș vrea să trăiesc, la ce mă face fericită. Mi-am dat seama că ceea ce-mi doream nu era de fapt ceea ce aveam nevoie. Sunt alte lucruri care mă fac fericită. Dar cum sa-i explic asta lui? ...

Aici se află de fapt problema. Cum aș putea să pun capăt celor 4 ani-și-un-pic de relație? De când am început analiza propriei vieți, am trecut prin mai multe faze: șoc, mirare, negare, confuzie. Acum cred trec prin ultima fază, pe care, ciudat? - nu prea o pot defini. Cert e ca simt determinare, dar , în același timp, o oarecare frică. Frică de a nu răni, de a nu lăsa în urmă un gust amar, frica de tot ce înseamnă o despărțire dureroasă doar pentru unul din cei doi. De ce fericirea mea trebuie să însemne suferința lui? Eu nu vreau să fac rău nimănui...

Câteodată mă gândesc la mine ca la un monstru, care vrea doar să facă ce vrea și nu ține cont de nimic. Un mostru care provoacă doar suferință. Dar tocmai faptul că se întâmplă ceva în viața mea mă face să simt că trăiesc cu adevărat. De când au început gândurile și frământările mă simt mai vie ca oricând. Sunt momente când mă simt așa de puternică și dornică să-mi schimb viața, și momente când mă simt slabă, momente în care mă gândesc la el mai mult decât la mine.

Nu știu dacă dorința asta a mea de a încheia un capitol din viață și de a deschide un altul se va concretiza în ceva bun. Dar simt că VREAU asta. Simt. Și atât ...

Și atunci cum aș putea să-i explic ce simt? Cum pot să-l fac să înțeleagă că îmi doresc altceva? Ceva ce nu pot explica în cuvinte, e doar ceva ce SIMT.

Incapacitatea de a-mi justifica alegerile și sentimentele mă aduce într-un punct mort. Nu știu ce să-i răspund. Așa cum nu mai știu nici cine sunt ...

Atingeri

2011-11-27T15:24:00.003+02:00

Există anumite momente care îmi ating sufletul într-un mod deosebit, care mă fac să prețuiesc clipa și să o trăiesc cu intensitate maximă. Sunt acele momente care mă iau prin surprindere prin naturalețea și farmecul lor. De fapt, sunt acele momente care mă trag de mânecă și îmi șoptesc "hey, ești tânără, trăiește, iubește, bucură-te!". Așa cum aseară am ascultat la telefon un prieten care mi-a cântat o melodie la pian, sau când desenam fețe vesele pe geamul aburit al mașinii; când îmi lăsam fața mângâiată de frunzele galbene scuturate de vânt într-o dimineața superbă de toamnă târzie; când îmi luam pentru câteva secunde privirea de pe monitor ca să admir cerul violet de la apus sau când atingeam din mers pomii încărcați de chiciură...

Îmi curge viață prin vene și pulsez iubire cu fiecare bătaie a inimii. Aș vrea să îmbrățișez tot universul și să vă șoptesc "Vă iubesc!"

Tendințe

2011-11-20T13:09:00.003+02:00

De ce simțim câteodată nevoia să evadăm din propria viață? De ce ajungem să ne plictisim de ceea ce suntem sau de ceea ce facem? Suntem ghidați de propriile principii, deci ar trebui tot timpul să facem ceea ce vrem, ce am ales să facem, și totusi, de ce ajungem să regretăm la un moment dat ceva?

Suntem alcătuiți dintr-un material fin numit Alegeri, și vrem să ne dovedim de fiecare dată iscusința de croitori desăvârșiți, să creăm modelul care se ni potrivește perfect. De fiecare dată alegem câte o ținută care potrivește unei anumite ocazii, nerealizând că nu o putem purta la nesfârșit, pentru că se uzează. Deci trebuie schimbată cu una nouă. Și atunci trebuie iară sa ne petecem ore sau zile în șir în croitorie, pentru că trebuie să facem din nou culorile să se asorteze și să potrivim mărimile. Noua ținută trebuie să ne vină perfect, să ne scoată în evidență calitățile- cu alte cuvinte, să fie oglinda sufletului, pentru că noi am ales-o. Dar și aici trebuie să ținem cont de faptul că ne putem îngrășa sau slăbi, deci va trebui să ne ajustăm hainele pe ici, pe colo. Dacă nu vom face asta, riscăm să ne ducem viața încorsetați de propriile alegeri, să adoptăm un zâmbet fals sau un mers nesigur sub povara hainelor care nu ni se mai potrivesc, refuzând cu inconștiență să mai apelăm la croitorul din noi. Și aici intervin Regretele.

Dar până la urmă noi alegem dacă vrem să fim la modă sau nu. Cateodată adoptăm un look mai rebel, mai sofisticat, altădată unul cuminte. Dacă o ținută s-a demodat, nu îmseamnă neapărat că nu mai e potrivită. Știm cu toții că moda se repetă, dar și că este schimbătoare. Și totusi, de ce ne urmărește mereu acea notă de incertitudine conținută în materialul fin din care suntem compuși? ...probabil că ea n-o să se demodeze niciodată.

Fericire cu iz luxemburghez

2010-08-17T21:30:00.003+03:00

De ceva vreme traiesc intr-o stare de beatitudine care ma copleseste adeseori, culminand cu un nod in gat si un zambet care reda cel mai bine acest sentiment pe care nu l-am mai experimentat de mult.

Iata cativa factori care contribuie semnificativ la realizarea acestui lucru:

faptul ca lucrez intr-un mediu deosebit, cu oameni frumosi, in compania carora simt ca ma dezvolt ca om
plimbarile cu bicicleta, cand descopar mereu locuri noi
zambetul soferului portughez de pe autobuzul 13, care imi deschide usile mereu cand ma vede ca alerg in statie
seara de karaoke de la Cip, cand imi curgea muzica prin vene, tremurand de emotie cand cantam "Fix you" de la Coldplay
bomboanele Maltesers
ochii tulburator de albastri ai lui Bram
rasul molipsitor al Ioanei
berea de la festivalul de Jazz
piscina cu valuri si masajul cu bule de aer
mini-cascada si fantana din parc
frunzele aramii adunate de vant langa copaci
chiar si ploaia din ultimele zile ...

Dar cel mai mult ma face fericita faptul ca te am, C., si ca te iubesc din tot sufletul!

Luxemburg

2010-07-11T15:09:00.005+03:00

Luxembourg - orasul in care imi voi petrece urmatoarele 3 luni, lucrand ca traducator stagiar la Parlamentul European.

Drumul. Drumul pana in Luxemburg a fost destul de obositor, avand in vedere faptul ca am mers cu avionul pana in Dusseldorf, apoi am schimbat 3 trenuri pana in Luxemburg, lucru extrem de neplacut tinand cont ca am avut un troller de 30 kg (tipic pentru mine) pe care a trebuit sa-l car dupa mine prin toate garile, ceea ce era total neindicat, tinand cont ca am descoperit recent ca am un inceput de hernie de disc, pe langa alte afectiuni ale coloanei. In orice caz, m-am descurcat cu chiu, cu vai si am ajuns in gara din Luxemburg, unde m-a asteptat proprietara camerei unde m-am cazat. Cartierul unde stau se numeste Strassen si este foarte linistit si cochet, casele nu au garduri, ci tot felul de flori si spatii verzi in fata.

Orasul. In Luxemburg, natura este extrem de prezenta in viata oamenilor prin nenumaratele spatii verzi si locuri salbatice in care pur si simplu uiti ca locuiesti intr-un oras. De exemplu, ieri am fost in Grund, cartierul aflat la cea mai joasa altitudine (230 m), urcand pana la 480 m in restul orasului. In Grund se ajunge cu un lift, apoi incepe aventura: paduri de foioase si conifere, stanci, foste fortarete, poduri peste care trec doar trenurile, viaducte si serpentine. E un loc mirific, in care te simti in alta lume.

Oamenii. In cele 10 zile de cand ma aflu aici, am realizat ca Luxemburg este cu adevarat un oras al multiculturalismului. Aici am intalnit oameni din toate colturile Europei si nu numai. Pe strada aud tot felul de limbi iar lumea este in general foarte relaxata. Se simte la orice pas ca nivelul de trai este ridicat si ca oamenii nu duc grija zilei de maine si ca, in general, nu se streseaza pentru nimic. De exemplu, nu am auzit niciun claxon de cand am venit, si dimineata cel putin e foarte aglomerat pe sosea. Oamenii sunt tare frumos imbracati si extrem de civilizati.

Parlamentul European. In Luxemburg se afla Secretariatul Parlametului European, unde lucreaza aprox. 4 000 de functionari. Cladirile Parlamentului se disting prin design-ul extrem de modern si prin alura impunatoare. Eu am biroul in Tower A, sau TOA, la etajul 12. Lucrez in unitatea romana de traduceri, deci, implicit, am lagatura doar cu romanii care lucreaza acolo. Aproape fiecare tara are cate 2-3 stragiari care au cate un mentor care le va coordona activitatea si ii va evalua la sfarsit. In prima zi ne-am intalnit cu totii in Tower B, eu am venit imbracata in haine de office si spre surprinderea mea, am constatat ca toata lumea adopa o tinuta casual, cat mai lejera, camasa nefiind obligatorie cum imi imaginam eu. Coordonatorii foarte prietenosi si dornici sa ajute si, in general, persoane bune si relaxate. La inceput, facem tot felul de training-uri si seminarii care sa ne ajute sa ne familiarizam cu sistemul si cu programele pe care le folosesc. Sunt foarte multe lucruri noi si dificile, dar sper sa invat repede si sa fac fata cu brio celei mai mari provocari de pana acum - lucrul la Parlamentul European.

Primele impresii. In primele zile m-am simtit cu adevarat o straina, nu stiam orasul si mi se parea foarte incalcit - oricum stau foarte prost cu orientarea in general. M-am si ratacit de 2 ori. Si imi era greu sa ma obisnuiesc cu franceza, care se vorbeste peste tot (eu stiind doar engleza si germana). Mai aud si luxemburgheza mai ales la radio in autobuz, si un pic de germana, dar franceza primeaza de departe. Mi-au trebuit cam 3 zile sa ma dezmetecesc si sa ma obisnuiesc cu drumul de dimineata, cu atmosfera de la servici. Oricum, ma simt in permanenta obosita, desi nu am inceput inca lucrul efectiv. Probabil nu m-am obisnuit inca cu aerul tare si proaspat de la atatea spatii verzi. Referitor la preturi, pot spune ca sunt destul de rezonabile, nu extrem de ridicate cum ma asteptam. De exemplu, pot gasi lapte cu 1, 20 euro sau pere cu 0,90 euro/kg. Dar asta depinde de supermarket. Legat de vreme, pot spune ca de cand am venit e foarte cald, in timpul pranzului temperatura ajunge si pana la 34 de grade Celsius, lucru total neobisnuit pt. Luxemburg. Aseara a plouat pt prima data de cand ma aflu aici si am simtit asta pe deplin, pentru ca m-a prins ploaia excat cand am coborat din autobuz si s-a oprit cand am ajuns acasa! Oricum a fost fain pt ca era foarte calda :)

Cam atat deocamdata, au revoir! :D

Suflet rebel

2010-04-09T23:58:00.007+03:00

Unele lucruri se stabilesc dinainte si au un scop. Altele sunt stabilite de catre altii sa se intample pentru noi. Iar altele se intampla pur si simplu si nu trebuie sa ne punem prea multe intrebari in aceasta privinta. Trebuie doar sa traim momentul, sa savuram fiecare secunda.

Unele lucruri care se intampla pur si simplu au un farmec aparte. Totusi, nu intotdeauna sunt corecte si bune. De cele mai multe ori contravin propriilor principii care pana in acel moment pareau de nezdruncinat. Parca dinauntrul fiintei tale se desprinde un alter ego care pana in acele momente se afla in stare latenta, gata oricand sa erupa dand frau liber unor emotii si sentimente contradictorii. E un pic infricosator, dar, in acelasi timp placut sa descoperi o alta parte a ta luand viata. E placut sa vezi cum te transforma clipa, cum intri intr-un soi de transa care iti pune stapanire pe intreaga fiinta, lasandu-te sa privesti neputincios cum acel vis dulce prinde aripi de realitate.

Pentru prima data dupa mult timp, rolurile s-au inversat: inima s-a bucurat de libertate deplina, spre detrimentul creierului care a trebuit sa zaca intemnintat privind neputincios la spectacolul inimii libere. Trecutul si viitorul s-au pierdut undeva in negura constiintei, exista doar prezentul, clipa aceasta dulce, pe care vroiai s-o inzestrezi cu un strop de eternitate.

Parca nu vroiai sa se intample si totusi iti doreai asta. In tine se dadea o lupta crancena, si totusi, vroiai sa fii invins, vroiai sa te lasi prada clipei, cu toata dulceata ei interzisa, cu tot fiorul care iti strabatea trupul, ajungand in ratacirea lui spasmodica, pana in adancul sufletului, facandu-l sa vibreze in acorduri de fericire pura si totusi, atat de cruda si amagitoare prin natura sa efemera.

Unele lucruri sunt facute pentru a le trai pur si simplu, pentru a-ti pune sufletul in miscare si a te imbata cu iluzii. Fara urma de regret sau intrebari al caror raspuns il stii deja.

Am obosit ...

2010-04-02T11:54:00.003+03:00

Am obosit ....

... sa ma gandesc la ce-ar fi fost daca ...

... sa caut raspunsuri pe care nu le voi afla niciodata

... sa incerc sa ghicesc ce gandesc unii cu adevarat

... sa-mi plang de mila (in definitiv, sunt bine, sanatoasa, nu sufar de foame sau de sete, de ce mi-as dori mai mult?)

... sa astept fericirea

... sa fac altora pe plac

... sa ma gasesc doar pe mine vinovata de tot ce se intampla

... sa lupt cu nesiguranta si cu lipsa de incredere in mine si sa fiu invinsa

... sa ma gandesc la cat de usor te pot rani sau dezamagi oamenii

... sa ma gandesc la bani si la cat de mult s-ar schimba viata mea daca as avea parte de ei

... sa sper ca ziua ce vine va aduce schimbarea pe care o doresc

...sa ma consum pentru orice lucru neinsemnat pentru altii, dar al naibii de important pentru mine

... sa vad cum trece timpul fara sa realizez nimic important

... sa visez ...?

Da, am obosit sa visez... Am obosit sa visez la o lume mai buna, la o viata fericita.

Si totusi, de ce nu pot renunta la toate astea? Ma simt de parca ar trebui sa renunt la insasi esenta mea... Imi doresc schimbarea, dar in acelasi timp, imi e frica de ea, imi e teama ca m-as anula pe mine ca om.

Concluzie: Ca orice om care a obosit, ma voi opri o clipa sa-mi trag sufletul si apoi voi porni iar la drum, un drum pe care trebuie sa-l parcurgem cu totii pana la capat: viata.

Curcubeu

2010-03-01T14:06:00.007+02:00

Undeva deasupra norilor imi prefac sufletul in stropi de ploaie calda. Cu tunet imi alung problemele. Cu fulger strapung lanturile constiintei. Apoi astern culoare peste inima mea alba, sunt un pictor si ma joc cu sentimentele, amestecandu-le intr-un dans ametitor de umbre si lumini, vartej de nebunie pura:

Rosu - dragoste apusa

Oranj - iubire nespusa

Galben - furie si neputinta

Verde - bucurie refulata

Albastru - sperante dezlantuite

Indigo - frustrare si orgoliu

Violet - patima latenta

Curcubeu animat de sentimente haotice intr-o inima ce sta gata sa se revarse ...Pericol crescut de inundatie a spiritului ...Si tot mai ploua ...

Nefericire

2010-02-28T21:12:00.004+02:00

Se apropie ziua mea ...Ciudat ca acum nu mai am nicio tresarire cand ma gandesc la asta... Ma uitam pe postarea de anul trecut si nu-mi vine sa cred cat de fericita eram si lipsita de griji ...Anul acesta situatia s-a intors la 180 de grade ...Sunt nefericita din toate punctele de vedere si imi pare rau sa zic asta, dar este crudul adevar... Sunt prinsa intr-o iubire care nu ma lasa sa zbor, nu ma lasa sa-mi desfac aripile si sa-mi urmez visul... Sunt captiva intr-o cusca cladita din neputinta si mila ...Mila fata de cel pe care il fac sa sufere, chiar daca asta era ultimul lucru pe care mi-l doream ...Eu nu vreau raul nimanui, vreau doar intelegere si acceptare... Acceptare a ceea ce sunt, sau a ceea ce am devenit... Sufletul meu pur si simplu nu ii mai poate darui iubirea de altadata, dar el nu vede asta, vrea sa se amageasca... Iar eu nu mai vreau sa-i vand iluzii in fiecare zi... Ma doare, ma doare ca nu sunt inteleasa cu adevarat, ma doare ca deciziile mele afecteaza atat de mult, ma doare ca nu poate accepta sfarsitul ...ma doare ...

Golus suflaetescus

2009-11-10T19:02:00.004+02:00

Carui fapt se datoreaza golul pe care-l am acum in suflet? Stau si ma intreb daca imi lipseste ceva cu adevarat sau e doar in inchipuirea mea. Tic-tac, tic-tac, ceasul de pe perete pare ca nu vrea sa conteneasca din ticaitul sau vesnic, aducandu-mi aminte mereu ca viata se scurge usor, usor pe langa mine, fara ca eu macar sa-mi dau seama. Sau poate ca imi dau seama la un moment dat, dar tot nu pot sa schimb nimic. Incep sa ma satur de starea asta si as vrea sa-mi gasesc puterea sa schimb ceva, dar nu ma lasa el ...golul.

As putea descrie golul asta ca o mica planta care a inceput sa creasca in interiorul meu...sufletesc. Si chiar nu-mi dau seama cum face de creste pe zi ce trece, din moment ce eu n-o ud, n-am grija de ea, din contra, as vrea sa-mi dea pace si sa se ofileasca odata. Totusi, mi-am dat seama ca de fapt tot eu o mentin in viata, hranind-o fara sa vreau in fiecare zi cu cate un strop de monotonie, de izolare sociala, de dorul vremurilor trecute, dar mai ales, de sperante fara nicio baza concreta.

Si totusi cum de a ajuns samanta golului tocmai la mine in suflet? Cine a sadit-o? Mi-e tare teama ca am creat-o chiar eu in laboratotul meu sufletesc...As vrea sa pot sa o modific genetic si sa o transform intr-o Sufletus Fericitus ...

Umbre si lumini

2009-09-30T22:40:00.004+03:00

Umbre si lumini pe cerul vietii mele...Stele care cad in neantul realitatii de care ma simt inlantuita, fara scapare...Ici, colo cate un nor ratacit brazdand singuratic partea sa de cer, mergand cu nepasare catre iminentul sfarsit din bratele atotputernice ale vantului, care-l va descompune fara mila... Un stol de cocori brazdand cerul la apus, ducandu-mi cu el gandurile departe, departe, intr-o alta lume, o noua viata...Raze de soare se ivesc razlete, jucandu-se cu sentimentele mele, amestecandu-le si transformandu-le intr-o paleta de culori sumbre...Apoi se asterne noaptea si ma las invaluita de lumina blanda lunii, cu aerul ei mistic si mereu incitant, purtandu-am pe aripi de dor...Zorii zilei ma gasesc sorbind cu nesat roua diminetii, purificandu-mi sufletul...Inima incepe sa-mi bata, soptindu-mi ceva magic...O ascult si zambesc...Ma pierd in albastrul cerului si visez...visez la rasaritul soarelui care va alunga ceata din inima mea...

Sperante ...

2009-09-02T20:53:00.005+03:00

Simfonie de ganduri amestecate, multe sperante si vise aiurea...simt cum viata imi curge prin vene zvacnind, gata sa rupa lanturile constiintei. Vreau atat de multe de la viata, debordez de optimism si incredere. Vreau mai mult de la mine, simt ca pot mai mult... pot sa am o cariera de succes cu multe oportunitati. Cred ca cel mai important e sa fii apreciat atat pe plan national cat si international. Sa interactionezi cu persoane din tari diferite, asta iti largeste perspectivele. Mie cel putin mi-a dat multa incredere in mine, cum as putea sa ma realizez. Sper ca optimismul asta sa nu-mi dispara, caci el ma motiveaza in permanenta, ma tine treaza intr-o realitate pe care as vrea cumva sa o schimb, poate pentru ca si eu m-am schimbat...Timpul isi va spune cu siguranta cuvantul...Ah, de-as putea citi urmatoarea pagina din cartea vietii mele! ...Dar atunci, totusi, care ar mai fi frumusetea vietii? ...

The end

2009-08-24T14:43:00.003+03:00

M-am intors in Romania. M-am bucurat ca i-am revazut pe cei dragi, dar, in acelasi timp am simtit un oarecare regret ca nu mai sunt in Germania. Ma obisnuisem cu viata de acolo, cu locurile, cu oamenii...Mi se pare nedrept ca probabil nu ii voi mai vedea niciodata pe oamenii alaturi de care mi-am petrecut cele 3 saptamani la scoala de vara. Am legat prietenii si am devenit mai deschisa la minte, mai toleranta. Chiar daca o sa mai vorbim pe internet din cand in cand, nu o sa mai fie la fel. Dar asa a fost sa fie. Important e ca am avut aceasta posibilitate de a interactiona cu persoane din tari diferite si am invatat cate ceva de la fiecare. A fost ca un vis frumos, din care a trebuit insa sa ma trezesc. O experienta de neuitat de care imi voi aminti mereu cu placere si cu emotie.

Auf Wiedersehen, Deutschland!

Un weekend perfect

2009-08-18T23:05:00.005+03:00

Weekendul trecut a fost de vis. Sambata am fost in Gottingen, un orasel tare frumos cu un aer medieval. Nu am vazut nicio cladire cu un design modern. Pe strada erau mai multe biciclete decat masini. Multa verdeata, strazi inguste dar curate. Duminica am vizitat castelul din Buckeburg, in care a trait familia princiara Schaumburg-Lippe. Peisajul era superb, castelul fiind inconjurat de apa, iar parcul din jurul sau parea un colt de paradis. Seara cand ne-am intors in Hannover am mers intr-un local unde se danseaza salsa. Timp de o ora, instructorii ne-au invatat pasii de dans, si anume salsa, pachata si merrengue, apoi a inceput petrecerea. Simteam ca plutesc pe ringul de dans, imi curgea sange latin prin vene. Pentru cateva ore mi-am vazut visul implinit si am simtit cu adevarat ca traiesc.

Inca o zi in Hannover

2009-08-12T23:37:00.006+03:00

Ma simt atat de bine in seara asta! Radiez de buna dispozitie. Am ras mult, de fapt rad mult in fiecare zi. La scoala de vara sunt persoane din tari diferite, si e tare comic felul cum ne intelegem intre noi, fiecare vorbind in germana dar cu accentul limbii materne. Ma inteleg tare bine cu Hayrye, fata din Turcia, vorbim de parca am fi prietene de o viata.

Stateam si ma gandeam ca aici la scoala de vara nu exista bariere intre tari, constrangeri politice, toti suntem egali, indiferent de rasa, culoarea pielii sau limba. Am observat totusi ca cei din Rusia sunt mai reci si vorbesc mai mult intre ei, in rusa, si e cam deranjant. Azi am participat la un discurs despre comunicarea interculturala si am aflat lucruri interesante despre obiceiurile diferite ale oamenilor din diverse tari. Ma gandeam ca poate nu o sa-i mai intalnesc niciodata pe acesti oameni si mi se pare extraordinar ca am avut posibilitatea sa interactionez cu ei, chiar si pt 3 saptamani.

Atat pe azi, Tschuss! :)

Deutschland

2009-08-11T00:23:00.008+03:00

Fara prea multe cuvinte, voi spune doar atat: Sunt la o scoala de vara in Germania, Hannover. Un oras superb, cu oameni superbi. In ceea ce priveste drumul pana aici, a fost prima data cand am calatorit cu avionul. Prima impresie: Wow! Spre marea mea uimire, nu mi-a fost rau si nu am trait nici o senzatie ciudata. Cand am decolat am ametit un pic si atat si la fel cand am aterizat. Pana in Muenchen am mers cu un Lufthansa mic apoi de acolo tot cu Lufthansa, dar un avion mai mare. Cert e ca in avion traiesti o senzatie unica, pe care nu pot sa o explic in cuvinte. A fost o experienta de neuitat si de abia astept sa retraiesc din nou aceleasi senzatii si la intoarcerea in tara.
Cand am ajuns in Hannover eram tare dezorientata, totul era nou pt mine. De la aeroport trebuia sa iau metroul pana la gara. Deci au nemtii niste automate de bilete de te doare capul. Noroc ca l-am intrebat pe un tanar cum se procedeaza, care a fost tare amabil de altfel. De la gara trebuia sa schimb cu tramvai pana la universitate. Evident ca m-am plimbat cu bagajele vreo juma de ora pana sa nimeresc statia (care era subterana!!). La nemti tramvaiele merg si in subteran, ca niste metrouri. Prima impresie despre Hannover: multa verdeata si curatenie, senzatia de ordine si de asemenea multe biciclete. Sosele fara gropi, nici macar o denivelare. Oamenii isi vad de treaba lor, par foarte relaxati. Sunt si tare amabili, bine eu le-am vorbit si in germana.

In seara cand am ajuns eram tare trista si imi era deja dor de tara. Poate pt ca eram si obosita, si nu cunosteam pe nimeni. Camera din camin era ok, dar nu avea suflet. Nu aveam nici internet. A doua zi, lucrurile au inceput sa prinda contur. Am invatat drumul pana la universitate si am facut cunostinta cu colegii mei. In grupa mea sunt asa: Zeng-Xian din Taiwan, Andrey din Rusia, Yulyia din Ucraina, Gulev din Turcia si Hayrie din Turcia. In prima seara profesorii ne-au invitat la gratar ca sa ne cunoastem mai bine. Au fost tare primitori si draguti. Ma inteleg foarte bine cu Hayrie din Turcia si Ulvyia din Azerbaijan.

In ceea ce priveste atractiile turistice, saptamana trecuta am vizitat, printre altele, Harrenhauser Garten, gradinile regale pt care e renumita Hannover. Pozele vor vorbi de la sine. Sunt atat de multe locuri frumoase aici, fiecare cu povestea lui si cu o anumita semnificatie. Imi pare rau ca pana acum nu am avut internet (si nici timp) ca sa pot sa scriu in fiecare zi ce am facut, pt ca sunt atat de multe lucruri si nu as vrea sa-mi scape nimic. In fiecare zi am vizitat ceva nou, si in fiecare seara ajungeam obosita in camera si ma dureau picioarele dar eram fericita pt ca mai vizitasem ceva.

Weekendul asta am fost la Berlin. Primul lucru pe care l-am vazut dupa ce am coborat din tren a fost un cuplu de gay sarutandu-se si imbratisandu-se pe strada, lucru pe care la noi in tara nu-l mai vazusem. De asemenea destul de mult gunoi pe jos, dar nu si in centrul orasului. Ne-am plimbat si cu vaporasul pe raul Spree, am vizitat Domul din Berlin care m-a lasat fara cuvinte, de-a dreptul impresionant si maiestuos. Cand au inceput sa bata clopotele, am trait o senzatie pe care nu cred ca o voi mai trai vreodata si nici nu pot sa o explic in cuvinte. Imi simteam sufletul atat de liber si aproape imi dadeau lacrimile. Mi se pare totul incredibil, pt ca am invatat in liceu si facultate despre aceste simboluri ale Berlinului, iar acum am avut posibilitatea sa le vad cu ochii mei. Zidul Berlinului si poarta Branderburg de asemenea. Berlin e o combinatie de cladiri vechi si noi, cu un design extrem de futurist. Oamenii foarte libertini, fara inhibiti. Si foarte multi turisti.

As mai scrie ceva dar mi-e tare somn. Un lucru e cert: M-am acomodat foarte repede cu orasul si cu viata departe de tara si de cunoscuti. Mai am totusi 12 zile de savurat din aceasta prajitura cu aroma nemteasca.

Gute Nacht!

Trece vremea ...

2009-05-28T23:29:00.005+03:00

Si timpul se scurge, sorbind cu nesat din paharul vietii noastre si amuzandu-se de neputinta noastra de a-l opri. Asemenea unui tiran care se hraneste cu suferinta, el savureaza fiecare moment al sederii sale prelungite in odaia vietii, lasand urme irevocabile trupului si sufletului. Condamnati pe vecie sa ne supunem lui, nu putem face altceva decat sa ne plecam capul umil si sa mergem mai departe, asteptand cu nerabdare, dar si cu oarecare teama, secunda viitoare.

Prezenta discreta, uneori aproape insesizabila, timpul e un spectator atent al spectacolului vietii, urmarind vigilent, din umbra, jocul actorilor de pe imensa scena, care de cele mai multe ori pierd notiunea timpului, lasandu-se angrenati in amalgamul de situatii fel de fel. Dar chiar daca ei uita de timp, timpul nu ii uita niciodata, si mai ales, nu-i iarta, taxandu-le fiecare greseala si incercare de a-l sfida.

In calatoria sa necontenita, timpul parcurge un drum fara cale de intoarcere. E ca si cum am scrie fara oprire, fara sa mai avem posibilitatea de a mai reveni vreodata asupra textului pentru a corecta eventualele erori. Ne-am abonat cu totii pe viata la o calatorie pe un drum cu sens unic si fara posibilitatea de a stationa, macar cateva minute la vreun popas, ca sa ne tragem sufletul ostenit. Si totusi, singura clipa de care ne putem cu adevarat bucura este cea prezenta dar care, din pacate trece foarte repede pe langa noi, depasindu-ne cu o rapiditate uimitoare. Oare chiar nu se afla nici un politist prin preajma ca sa o sanctioneze pentru incalcarea limitei de viteza?

Dar iata, e prea tarziu, pentru ca "Acum" a devenit deja "Atunci" ...

Perspective

2009-05-25T21:30:00.003+03:00

Cate sperante si vise imi fac pentru ce va fi in viitor...Indiferent ce fac, involuntar imi zboara gandul la ce va urma, ce se afla scris pe urmatoarea pagina din cartea vietii mele. Sunt pe cale de a pasi spre o alta etapa a vietii, care implica in primul rand responsabilitate. Din moment ce stiu care imi sunt telurile, nu pot lasa decat timpul sa-si spuna cuvantul. Tot ce stiu e ca nu voi lasa munca sa ma transforme intr-un mic robot, voi incerca in permanenta sa imbin utilul cu placutul. Stiu ca orice inceput e greu, dar mai stiu ca doar lovindu-ma de obstacole invat si capat experienta atat de necesara pentru a deveni un profesionist in ceea ce fac. De fiecare data incerc sa-mi opresc imaginatia sa zboare departe in viitor, pentru ca mai intai va trebui sa trec cu bine peste examenul de licenta, care se anunta unul destul de dificil. De abia dupa aceea voi putea sa-mi canalizez cu adevarat energia catre viitorul meu job si tot ce implica acesta, urmand in paralel si un masterat.

Cam atat despre perspectivele mele actuale, ma intorc la invatat cu determinare si speranta in suflet ...

Daca viata ar fi muzica ...

2009-05-05T18:29:00.027+03:00

Daca viata ar fi muzica, ar trebui sa invatam sa o ascultam, sa-i intelegem acordurile si sa intram in ritmul ei. Un pas gresit si putem strica totul. De regula nu ne alegem noi muzica, ci trebuie sa stim sa dansam pe acordurile impuse, sa ne alegem pasii corecti. Se mai si intampla sa fim pe langa muzica dar intotdeauna se gasesc persoane care sa ne indrume, sa ne invete cum sa dansam corect. Trebuie doar sa le cautam, iar atunci cand le gasim trebuie sa le pretuim. Unii n-au deloc ureche muzicala, dar si asta se poate indrepta. Mai e si cazul celor care se razvratesc si vor sa compuna ei alta muzica. Da, dar problema e sa si stie cum sa danseze pe ea, nu e de ajuns doar sa o asculte. Si chiar daca se descurca, ar trebui sa se gandeasca si la cei din jurul lor, care s-ar putea arata iritati de noile acorduri, cu care nu erau obisnuiti. Nu poti sa impaci pe toata lumea. Important e ca tu sa nu iesi din ritmul impus de tine. Daca vrei cu adevarat, poti tine pasul. La inceput poate parea greu, dar pe parcurs ajunge sa-ti placa.

Pasivitatea nu e o optiune prea buna. Daca pozezi doar in ipostaza de spectator, s-ar putea sa nu ajungi niciodata sa intelegi muzica cu adevarat. Nu e de ajuns doar sa asculti acordurile sau sa privesti cum danseaza altii, trebuie sa iti afirmi propriul stil de dans, care, pe cat de incitant poate sa li se para unora, pe atat de plictisitor si enervant poate sa fie pentru altii. Important este ca miscarile voastre sa nu se intersecteze, si atat timp cat fiecare isi vede de dansul lui si nu-l deranjeaza pe celalalt e foarte bine. Nu de alta, dar pot lua nastere tot felul de conflicte care nu sunt de dorit. Intruziunea in dansul cuiva nu e intotdeauna bine primita.

Cu toate acestea, vine si vremea in care in care ne saturam sa dansam singuri, desi ne descurcam de minune si asa. Simtim nevoia sa avem langa noi un partener, care sa desavarseasca dansul. Doar impreuna putem atinge perfectiunea in dans. Chiar daca receptarea sunetelor este similara sau diferita, amandoi partenerii trebuie sa se sincronizeze, sa se muleze dupa stilul partenerului sau dimpotriva, sa realizeze un dans de exceptie individual, dar abordand acelasi stil de muzica. Telul este intotdeauna comun: acela de a nu iesi din ritm si de a starni admiratia celor din jur, care vor ajunge sa doreasca sa danseze asemenea celor doi. Sigur, se mai intampla si ca unul din parteneri sa incurce pasii, dar celalalt ii este intotdeuna alaturi ca sa-l corecteze. Important este ca nici unul din ei sa nu renunte, oricat de obositor i s-ar parea la un moment dat. Satisfactia pe care ar avea-o in finalul dansului este mai mare decat orice sacrificiu asumat.

Asadar, dragii mei, ascultati muzica la maxim in fiecare zi si lasati-va purtati de magia dansului in felul vostru unic!

Se cauta vorbareti cu experienta

2009-05-03T14:40:00.003+03:00

De ce nu pot fi cum vreau sa fiu de fapt? Cateodata ma supar eu pe mine pt ca nu reusesc sa ma comport cum vreau. Imi doresc sa fiu mai dezinvolta, sa vorbesc intruna fara sa ma opresc, sa nu ma rosesc cand vine vorba de ceva important, sa zic tot ce-mi trece prin minte, adaugand doze moderate de umor. De ce trebuie tot timpul sa stau sa imi aleg cuvintele, sa ma gandesc ce va spune X sau Y despre asta ? Cand ma uit la unii cum vorbesc si cum se fac placuti in societate ma inchid si mai tare in mine, ma inhiba comportamentul lor catre care, paradoxal, tanjesc la randul meu sa-l adopt. Ciudata fiinta mai sunt... Partea buna e ca, de cele mai multe ori, ma inhib doar la inceput, dupa care incep sa ma familiarizez si imi dau drumul la grai. Dar de ce nu pot sa fiu asa de la bun inceput? Oare chiar nu pot sa domin nicio discutie? De ce trebuie sa existe o bariera mereu? Nu am fost niciodata vreo vorbareata, desi intotdeuna mi-am dorit sa fiu. Ca doar, deh, ma duce capu', dar ceva nu ma lasa sa-i dezvalui adevaratul potential. Ma oftic pt ca imi recunosc slabiciunile, dar nu stiu ce anume pot face pt a le indrepta. Astept sfaturile si parerile voastre de vorbareti cu experienta! Poate ma vor ajuta cat de cat. Merci anticipat! :)

Planuri si iar planuri

2009-04-23T17:34:00.007+03:00

Ce inseamna de fapt sa-ti faci planuri? Stabilesti ceva ce vei face in viitor. Dar iti poate garanta cineva ca se va intampla intocmai? Nu, nu ai nicio garantie. Si atunci de ce mai facem planuri? Cel mai plauzibil raspuns ar fi pt a avea un reper, pt a avea de ce sa ne agatam undeva in viitor. Eu una nu obisnuiesc sa-mi fac planuri pe termen lung, desi nu putine sunt datile cand sunt tentata sa o fac. Poate ca sunt si un pic superstitioasa, stiti vorba aceea: Nu-ti face planuri, ca nu se mai indeplinesc. Oricum, cert e ca nu avem cum sa nu ne facem planuri, ele ne dau intr-un fel siguranta unei vieti organizate si demonstreaza totodata ca avem teluri, idealuri catre care aspiram. Judecand din acest punct de vedere, as putea spune ca planurile nu sunt altceva decat proiectarea dorintelor noastre in viitor, unde nutrim speranta ca se vor implini.

Increzatoare in fortele proprii, indraznesc sa sper ca planurile si dorintele mele se vor materializa in viitorul apropiat, pentru ca, in definitiv, speranta e cea care ramane pana la final.

Ce e viata?

2009-04-17T19:57:00.002+03:00

Doar ce terminasem de mancat cand am auzit niste bubuituri de afara. Ma duc repede pe balcon sa vad ce s-a intamplat si vad o masina de pompieri smurd din aia mica pusa piezis pe trecerea de pietoni, fara o roata si cu girofarul cazut pe sosea. Am simtit niste fiori reci pe sira spinarii si imi era frica sa ma mai uit de teama sa nu vad vreo persoana ranita. A sosit repede si ambulanta care a scos din masina accidentata o femeie in echipaj smurd. Nu parea foarte ranita si asta e bine. Dar acum stau si ma gandesc: daca semaforul era verde si treceau persoane in clipa aceea pe acolo, cu singuranta deznodamantul ar fi fost unul tragic! Cu o jumatate de ora inainte de producerea accidentului si eu am traversat aceeasi trecere de pietoni. Asadar, DACA atunci se producea accidentul, probabil ca acum nu mai scriam pe acest blog, ci eram undeva intr-o ambulanta, zbatandu-ma intre viata si moarte, in cel mai fericit caz ...Am privit cum echipajul medical a suit femeia in ambulanta si mi-au dat lacrimile ...Incarcam sa-mi inchipui ce gandea persoana respectiva in clipele acelea, ce i-ar fi trecut prin minte:Se ruga la Dumnezeu? Isi dorea familia alaturi? Oricum cert e ca a avut zile si pt asta ar trebui sa fie vesnic recunoscatoare. Putea fi mai grav, mult mai grav...

Si acum intreb: Ce e viata? Cand intr-o clipa poti sa o pierzi, fara sa-ti dai seama macar...Cel mai trist mi se pare sa nu mai ai ocazia sa-ti iei la revedere de la cei dragi, sa-i mai strangi in brate o ulta data ...

De azi inainte motto-ul meu este : CARPE DIEM!

Magia dansului

2009-04-07T21:06:00.004+03:00

Dansul e pentru mine mai mult decat miscarea corpului pe ritmul dictat de muzica, e miscarea sufletului in acordurile vibrante ale sunetului care se revarsa peste intreaga fiinta. Simturile sunt invadate de pasiunea debordanta cu care efectuezi fiecare miscare, atent la fiecare pas, atent sa nu iesi din ritm. Imi vine acum in minte imaginea unui cuplu care danseaza tango. Parca pluteste ceva in aer, farmecul dansului le acapareaza intreaga fiinta, purtandu-le sufletul pe taramuri stiute doar de ei. Sunt departe in lumea lor dar totusi atat de aproape de cei care ii privesc. Eleganta miscarilor iti taie respiratia. Undeva inaintrul tau exista tentatia de a te pierde in multitudinea de miscari care par sa te ademeneasca in jocul lor. Esti captiv intr-o lume a sunetelor metamorfozate in miscari care nu contenesc sa te surprinda. Notele muzicale par sa vina de pe alt taram iar atunci cand ating corpul dau nastere unei miscari unice care iti tulbura simturile. Dansul e aproape divin. Simti ca te acapareaza pas cu pas, pastrand acea urma de mister care cheama privirile spectatorilor. E ca si cum ai dansa cu sufletul, dezvaluindu-i adevarata puritate catre o lume care, in alte circumstante, nu ar fi capabila sa o vada. Asadar ...dansati! Oriunde si oricand sufletul va cere. Eliberati-l de povara unei zi obositoare sau a unei perioade incordate. Si el va va rasplati. Cu liniste si fericire :)

Efemeritate

2009-04-04T21:47:00.004+03:00

Noi oamenii avem atat de multe in comun si totusi suntem atat de diferiti. Avem aceleasi trairi dar nu toti ne manifestam la fel. Fiecare are acel ceva care il face unic dar cu toate acestea ne cladim personalitatea imprumutand - sau copiind - cate ceva de la persoana de langa noi. Ne petrecem toata viata vanand certitudini si gonind dupa ceva efemer: fericire. Cum poate oare un lucru atat de trecator cum e fericirea sa-ti aduca implinire? Ma gandesc ce ar insemna oare pentru o efemerida fericirea, cand ea insasi este efemera, petrece in aceasta viata doar cateva ore. Probabil fericirea se masoara pentru o asemenea insecta in secunde, sau miimi de secunde. Dar pentru noi? Cat poate dura fericirea? 1 luna? 1 zi? Poate 1 ora. Sau de ce nu, tot 1 secunda. Uneori nici nu ne dam seama cum lucrurile simple de langa noi ne pot aduce fericirea chiar si pentru un timp atat de scurt. Un copil zambind, un copac inflorit, valurile marii...Toate contribuie la desprinderea noastra de agitatia cotidianului, la inaltarea sufletului catre taramuri nestiute, in care salasluieste tainic aceasta ambrozie a sufletului care ne mentine lucizi intr-o lume a materialului: fericirea. Trebuie doar sa ne deschidem portile sulfletului si sa permitem lucrurilor simple sa ne insenineze viata si sa ne lasam cuprinsi de acea stare de beatitudine care ne invadeaza fiinta. Daca o vom reprima, probabil vom sfarsi prin a spune ca suntem complet nefericiti, fara a sti insa cat de aproape am fost de ea.

Suprematia pragmatismului

2009-03-18T21:39:00.002+02:00

Cate sentimente poti trai in cateva secunde...Frica, deznadejde, disperare, tristete, furie, si mai ales regret...Regretul de a fi atat de slab, de a sti ca nu te poti schimba. Sau nu vrei. Mai degraba nu poti. Si continui sa faci aceleasi greseli pe care evident nu le consideri greseli. Stau si ma intreb daca firea sensibila si prea meditativa cateodata nu dauneaza grav firii extrem de pragmatice a celuilalt. Fructul imbinarii "armonioase" dintre cele doua firi este bineinteles...lacrima. Cateodata un siroi de lacrimi care simti ca nu mai contenesc. Ciudat cand realizezi ca lucrurile pt care te consumi par de-a dreptul hilare si fara pic de noima pt celalalt. De ce? Nu inteleg cum pot sa existe viziuni atat de diferite. Si totusi exista. Pur si simplu. Numai ca mai intervine pe alocuri si lipsa de tolerare din partea celuilalt. Aici e buba. Si trebuie sa o vindecam. Clar.

De azi incep programul intensiv cu doze moderate de pragmatism. Voi incerca sa imi educ creierul (sau mai degraba inima) sa se preocupe doar de lucrurile cu adevarat importante, fara sentimentalisme. Oare voi reusi?...

Dor

2009-03-07T22:09:00.004+02:00

Mi-e dor...mi-e dor de el. Chiar daca nu l-am vazut de ieri doar. Consider acest sentiment ca fiind un fel de mesager al dragostei, care iti da din cand in cand semnale ca ea inca exista, e prezenta in fiecare centimetru patrat al sufletului tau. E un sentiment care te imbata cu parfumul sau puternic si te lasa intr-o stare de letargie a simturilor. Bataile inimii se accelereaza si toate gandurile iti zboara catre persoana de care iti e dor. De accea de multe ori apare telepatia. E foarte straniu cum, cateodata, ma uit catre telefon si in secunda urmatoare primesc un mesaj sau un telefon de la el. Intotdeauna ma trec fiori dar in acelasi timp zambesc si ma gandesc ca dragostea este cel mai inaltator sentiment care salasluieste in adancul sufletului fiecarui om.

Fericire

2009-03-03T18:50:00.002+02:00

Fericire...un cuvant care la prima vedere pare complex, dar nu e deloc asa. E cat se poate de simplu si de obicei deriva din lucrurile marunte. E un sentiment care de regula nu dureaza mult dar iti atinge sufletul intr-un fel in care nimic nu o poate face. Zilele astea a fost ziua mea de nastere si pot spune ca m-am simtit cu adevarat fericita. Cu atat mai mult cu cat nu imi propusesem nimic deosebit pt ziua asta, din contra, vroiam chiar sa treaca neobservata, ca o zi obisnuita. E ciudat cum, atunci cand te astepti mai putin, se intampla sa te caute persoane la care nici nu te gandeai ca o vor face, sa-ti transmita macar printr-un simplu SMS gandurile si urarile lor de bine. A fost o zi care a avut o frumusete aparte, un farmec deosebit. Imi simteam sufletul liber, simteam ca traiesc cu adevarat...Primul lucru pe care l-am facut cand m-am trezit dimineata a fost sa ma duc la fereastra, am zambit, si i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit sa mai traiesc un an pe acest pamant.

22 de primaveri ...si un sentiment care poate fi descris asa:

"Fiecare are in mainile sale propria fericire, precum artistul are materia bruta, careia vrea sa-i dea o forma." - J. W. von Goethe

"Daca vrei sa ajungi la fericire, atunci pune-ti orice ca tinta, numai un singur lucru nu: fericirea. - L. Blaga

Bucuriile sufletului

2009-02-15T13:27:00.004+02:00

E incredibil cum poate vremea de afara sa-ti influenteze starea de spirit. Ma simt atat de bine azi ca e soare si frumos. Sufletu-mi pluteste pe o mare de sperante in acordul sunetului de chitara care rascoleste sentimente reprimate in mine. Muzica intr-adevar are acea putere magica de a te face sa visezi, sa traiesti frumos, sa te desprinzi de praful cotidianului care acopera esenta fiintei tale. Inchid ochii si simt sunetul pana in adancul inimii, si imaginea care imi vine in minte este un peisaj mirific, eu stand pe marginea unei stanci, vantul jucandu-se prin parul meu si susurul apei alintandu-mi auzul. Simt ca traiesc cu adevarat, si ma bucur de fiecare clipa pe care imi este ingaduit sa o traiesc pe acest pamant. Nici un rau nu ma mai poate atinge si toate grijile dispar undeva in inconstient unde incerc sa le fac uitate pentru totdeauna. De-as putea pastra starea asta pentru totdeauna...

In atentia posibililor cititori

2009-02-13T12:02:00.005+02:00

In primul meu post am zis ca nu vreau sa-mi citeasca nimeni blogul...dar acum m-am razgandit. Cred ca am nevoie de comentariile cititorilor pentru a ma ajuta sa ma schimb, sa fiu cum as vrea sa fiu de fapt. Asa ca, daca din intamplare dati peste blogul meu, va invit sa va lasati impresiile si sfaturile. Multumesc!

tristete ...

2009-02-13T11:30:00.003+02:00

Oricat as incerca sa gandesc pozitiv, sunt momente uneori cand chiar nu pot sa fac asta. ca acum de exemplu...inot intr-o mare de tristete si sunt singura, nu pot spune nimanui ce simt acum..doar acestui blog. sunt momente in care ma cuprinde un sentiment de nefericire profunda si ma intreb daca e normal. doar fiindca cel de langa tine a distrus cliseele de normalitate pe care le aveai bine inradacinate in adancul mintii. este posibil oare? este posibil sa cazi de pe norisorii de pe care pluteai intr-o prapastie de indoieli, ganduri fara rost si ...frica? da, frica..frica de a-i spune celuilalt ce simti si ce crezi ...pentru ca te temi de consecinte, desi din nou acest lucru nu ti se pare normal. frica de a comunica practic. de ce trebuie sa existe sentimentul asta de frica intr-o relatie? ma simt atat de mica, de nesigura...un sentiment tare ciudat de care sper sa scap in curand, desi simt ca ma afund tot mai tare in el. simt un nod in gat si as vrea sa urlu, sa ma descatusez de tot raul care sper sa fie doar unul aparent...

Sau poate ca e doar in mintea mea.

uimire...

2009-01-31T20:28:00.000+02:00

hm...ce ciudat e..iata-ma creandu-mi un blog..nici prin gand nu-mi trecea ca voi ajunge sa fac asta vreodata..dar nu stiu d c am facut-o pana la urma..poate pentru a-mi exprima anumite stari de spirit pe care cateodata le am si nu le pot impartasi cu nimeni..si asta e f trist..sa stai cu cel de langa tine si sa simti nevoia sa-ti spui tot oful si de fapt sa nu poti...e cel mai cuplit sentiment trait pana acum...simt ca am un amalgam de sentimente care stau sa navaleasca si nu pot..pt ca nu le las..mereu le reprim..sau le exprin in mod extrem si total gresit. Dar gata cu puncte puncte...ups..nici degetele nu ma mai asculta...asta denota un psihic labil..nici eu nu mai stiu cum sunt..incerc sa ma descriu cateodata dar imi dau seama ca nu reusesc..intotdeauna am avut o parere f buna despre mine dar ce e paradoxal e ca in societate denot o mare neincredere in mine si pur si simplu nu pot fi altfel..ma inchid in mine si de abia scot 2 cuvinte si cand o fac ma rosesc toata..dar iarasi ce e paradoxal e ca nu tot timpul sunt asa...doar cu anumite persoane si in anumite circumstante..tare as vrea sa inteleg ce se intampla cu mine..am ajuns la concluzia ca sunt o persoana alcatuita din contraste, paradoxuri..poate zodia e de vina..nu stiu ..nu prea cred in zodii dar..incerc sa ma agat de ceva..uneori am impresia ca nici eu nu stiu ce vreau, ce e cu mine..ca acum de exemplu..stau si scriu fara sa ma opresc si zic tot ce simt acum..ce imi trece prin cap..si cred ca sunt idei de-a valma, fara noima..asa cum sunt EU de fapt..sper ca prin blogul asta sa ma adun, sa ma refac, sa..sa..sa ma schimb..sa fiu cum vreau de fapt..si nu vreau sa-l citeasca nimeni..absolut nimeni..vreau sa fie jurnalul meu..si daca l-ar citi cineva ar fi ca si cum mi-ar deschide cineva mult prea pretioasele pagini care sunt martore la evadarile mele din cotidian, din amalgamul de sentimente contradictorii in care ma afund dar din care sper sa ies odata..probabil ca o sa sterg blogul candva..pentru ca dupa cum am spus sunt o fire paradoxala si nehotarata..numai de cate ori am ezitat pana sa dau OK sa-mi creez acest blog..in fine..cam atat pt seara asta..m-am plictisit pe mine destul..Pe data viitoare dragul meu jurnal!