duminică, 15 februarie 2009

Bucuriile sufletului

E incredibil cum poate vremea de afara sa-ti influenteze starea de spirit. Ma simt atat de bine azi ca e soare si frumos. Sufletu-mi pluteste pe o mare de sperante in acordul sunetului de chitara care rascoleste sentimente reprimate in mine. Muzica intr-adevar are acea putere magica de a te face sa visezi, sa traiesti frumos, sa te desprinzi de praful cotidianului care acopera esenta fiintei tale. Inchid ochii si simt sunetul pana in adancul inimii, si imaginea care imi vine in minte este un peisaj mirific, eu stand pe marginea unei stanci, vantul jucandu-se prin parul meu si susurul apei alintandu-mi auzul. Simt ca traiesc cu adevarat, si ma bucur de fiecare clipa pe care imi este ingaduit sa o traiesc pe acest pamant. Nici un rau nu ma mai poate atinge si toate grijile dispar undeva in inconstient unde incerc sa le fac uitate pentru totdeauna. De-as putea pastra starea asta pentru totdeauna...

vineri, 13 februarie 2009

In atentia posibililor cititori

In primul meu post am zis ca nu vreau sa-mi citeasca nimeni blogul...dar acum m-am razgandit. Cred ca am nevoie de comentariile cititorilor pentru a ma ajuta sa ma schimb, sa fiu cum as vrea sa fiu de fapt. Asa ca, daca din intamplare dati peste blogul meu, va invit sa va lasati impresiile si sfaturile. Multumesc!

tristete ...

Oricat as incerca sa gandesc pozitiv, sunt momente uneori cand chiar nu pot sa fac asta. ca acum de exemplu...inot intr-o mare de tristete si sunt singura, nu pot spune nimanui ce simt acum..doar acestui blog. sunt momente in care ma cuprinde un sentiment de nefericire profunda si ma intreb daca e normal. doar fiindca cel de langa tine a distrus cliseele de normalitate pe care le aveai bine inradacinate in adancul mintii. este posibil oare? este posibil sa cazi de pe norisorii de pe care pluteai intr-o prapastie de indoieli, ganduri fara rost si ...frica? da, frica..frica de a-i spune celuilalt ce simti si ce crezi ...pentru ca te temi de consecinte, desi din nou acest lucru nu ti se pare normal. frica de a comunica practic. de ce trebuie sa existe sentimentul asta de frica intr-o relatie? ma simt atat de mica, de nesigura...un sentiment tare ciudat de care sper sa scap in curand, desi simt ca ma afund tot mai tare in el. simt un nod in gat si as vrea sa urlu, sa ma descatusez de tot raul care sper sa fie doar unul aparent...

Sau poate ca e doar in mintea mea.