Suflet rebel

Unele lucruri se stabilesc dinainte si au un scop. Altele sunt stabilite de catre altii sa se intample pentru noi. Iar altele se intampla pur si simplu si nu trebuie sa ne punem prea multe intrebari in aceasta privinta. Trebuie doar sa traim momentul, sa savuram fiecare secunda. 

Unele lucruri care se intampla pur si simplu au un farmec aparte. Totusi, nu intotdeauna sunt corecte si bune. De cele mai multe ori contravin propriilor principii care pana in acel moment pareau de nezdruncinat. Parca dinauntrul fiintei tale se desprinde un alter ego care pana in acele momente se afla in stare latenta, gata oricand sa erupa dand frau liber unor emotii si sentimente contradictorii. E un pic infricosator, dar, in acelasi timp placut sa descoperi o alta parte a ta luand viata. E placut sa vezi cum te transforma clipa, cum intri intr-un soi de transa care iti pune stapanire pe intreaga fiinta, lasandu-te sa privesti neputincios cum acel vis dulce prinde aripi de realitate.

Pentru prima data dupa mult timp, rolurile s-au inversat: inima s-a bucurat de libertate deplina, spre detrimentul creierului care a trebuit sa zaca intemnintat privind neputincios la spectacolul inimii libere. Trecutul si viitorul s-au pierdut undeva in negura constiintei, exista doar prezentul, clipa aceasta dulce, pe care vroiai s-o inzestrezi cu un strop de eternitate.

Parca nu vroiai sa se intample si totusi iti doreai asta. In tine se dadea o lupta crancena, si totusi, vroiai sa fii invins, vroiai sa te lasi prada clipei, cu toata dulceata ei interzisa, cu tot fiorul care iti strabatea trupul, ajungand in ratacirea lui spasmodica, pana in adancul sufletului, facandu-l sa vibreze in acorduri de fericire pura si totusi, atat de cruda si amagitoare prin natura sa efemera. 

Unele lucruri sunt facute pentru a le trai pur si simplu, pentru a-ti pune sufletul in miscare si a te imbata cu iluzii. Fara urma de regret sau intrebari al caror raspuns il stii deja. 

Am obosit ...

Am obosit ....

... sa ma gandesc la ce-ar fi fost daca ...

... sa caut raspunsuri pe care nu le voi afla niciodata

... sa incerc sa ghicesc ce gandesc unii cu adevarat 

... sa-mi plang de mila (in definitiv, sunt bine, sanatoasa, nu sufar de foame sau de sete, de ce mi-as dori mai mult?)

... sa astept fericirea

... sa fac altora pe plac

... sa ma gasesc doar pe mine vinovata de tot ce se intampla

... sa lupt cu nesiguranta si cu lipsa de incredere in mine si sa fiu invinsa

... sa ma gandesc la cat de usor te pot rani sau dezamagi oamenii

... sa ma gandesc la bani si la cat de mult s-ar schimba viata mea daca as avea parte de ei

... sa sper ca ziua ce vine va aduce schimbarea pe care o doresc

...sa ma consum pentru orice lucru neinsemnat pentru altii, dar al naibii de important pentru mine

... sa vad cum trece timpul fara sa realizez nimic important

... sa visez ...?

Da, am obosit sa visez... Am obosit sa visez la o lume mai buna, la o viata fericita.

Si totusi, de ce nu pot renunta la toate astea? Ma simt de parca ar trebui sa renunt la insasi esenta mea... Imi doresc schimbarea, dar in acelasi timp, imi e frica de ea, imi e teama ca m-as anula pe mine ca om. 

Concluzie: Ca orice om care a obosit, ma voi opri o clipa sa-mi trag sufletul si apoi voi porni iar la drum, un drum pe care trebuie sa-l parcurgem cu totii pana la capat: viata. 

Curcubeu

Undeva deasupra norilor imi prefac sufletul in stropi de ploaie calda. Cu tunet imi alung problemele. Cu fulger strapung lanturile constiintei. Apoi astern culoare peste inima mea alba, sunt un pictor si ma joc cu sentimentele, amestecandu-le intr-un dans ametitor de umbre si lumini, vartej de nebunie pura: 

Rosu - dragoste apusa

Oranj - iubire nespusa

Galben - furie si neputinta

Verde - bucurie refulata

Albastru - sperante dezlantuite

Indigo - frustrare si orgoliu

Violet - patima latenta

Curcubeu animat de sentimente haotice intr-o inima ce sta gata sa se revarse ...Pericol crescut de inundatie a spiritului ...Si tot mai ploua ...

Nefericire

Se apropie ziua mea ...Ciudat ca acum nu mai am nicio tresarire cand ma gandesc la asta... Ma uitam pe postarea de anul trecut si nu-mi vine sa cred cat de fericita eram si lipsita de griji ...Anul acesta situatia s-a intors la 180 de grade ...Sunt nefericita din toate punctele de vedere si imi pare rau sa zic asta, dar este crudul adevar... Sunt prinsa intr-o iubire care nu ma lasa sa zbor, nu ma lasa sa-mi desfac aripile si sa-mi urmez visul... Sunt captiva intr-o cusca cladita din neputinta si mila ...Mila fata de cel pe care il fac sa sufere, chiar daca asta era ultimul lucru pe care mi-l doream ...Eu nu vreau raul nimanui, vreau doar intelegere si acceptare... Acceptare a ceea ce sunt, sau a ceea ce am devenit... Sufletul meu pur si simplu nu ii mai poate darui iubirea de altadata, dar el nu vede asta, vrea sa se amageasca... Iar eu nu mai vreau sa-i vand iluzii in fiecare zi... Ma doare, ma doare ca nu sunt inteleasa cu adevarat, ma doare ca deciziile mele afecteaza atat de mult, ma doare ca nu poate accepta sfarsitul ...ma doare ...

Golus suflaetescus

Carui fapt se datoreaza golul pe care-l am acum in suflet? Stau si ma intreb daca imi lipseste ceva cu adevarat sau e doar in inchipuirea mea. Tic-tac, tic-tac, ceasul de pe perete pare ca nu vrea sa conteneasca din ticaitul sau vesnic, aducandu-mi aminte mereu ca viata se scurge usor, usor pe langa mine, fara ca eu macar sa-mi dau seama. Sau poate ca imi dau seama la un moment dat, dar tot nu pot sa schimb nimic. Incep sa ma satur de starea asta si as vrea sa-mi gasesc puterea sa schimb ceva, dar nu ma lasa el ...golul.

As putea descrie golul asta ca o mica planta care a inceput sa creasca in interiorul meu...sufletesc. Si chiar nu-mi dau seama cum face de creste pe zi ce trece, din moment ce eu n-o ud, n-am grija de ea, din contra, as vrea sa-mi dea pace si sa se ofileasca odata. Totusi, mi-am dat seama ca de fapt tot eu o mentin in viata, hranind-o fara sa vreau in fiecare zi cu cate un strop de monotonie, de izolare sociala, de dorul vremurilor trecute, dar mai ales, de sperante fara nicio baza concreta. 

Si totusi cum de a ajuns samanta golului tocmai la mine in suflet? Cine a sadit-o? Mi-e tare teama ca am creat-o chiar eu in laboratotul meu sufletesc...As vrea sa pot sa o modific genetic si sa o transform intr-o Sufletus Fericitus ...

Umbre si lumini

Umbre si lumini pe cerul vietii mele...Stele care cad in neantul realitatii de care ma simt inlantuita, fara scapare...Ici, colo cate un nor ratacit brazdand singuratic partea sa de cer, mergand cu nepasare catre iminentul sfarsit din bratele atotputernice ale vantului, care-l va descompune fara mila... Un stol de cocori brazdand cerul la apus, ducandu-mi cu el gandurile departe, departe, intr-o alta lume,  o noua viata...Raze de soare se ivesc razlete, jucandu-se cu sentimentele mele, amestecandu-le si transformandu-le intr-o paleta de culori sumbre...Apoi se asterne noaptea si ma las invaluita de lumina blanda lunii, cu aerul ei mistic si mereu incitant, purtandu-am pe aripi de dor...Zorii zilei ma gasesc sorbind cu nesat roua diminetii, purificandu-mi sufletul...Inima incepe sa-mi bata, soptindu-mi ceva magic...O ascult si zambesc...Ma pierd in albastrul cerului si visez...visez la rasaritul soarelui care va alunga ceata din inima mea...

Sperante ...

Simfonie de ganduri amestecate, multe sperante si vise aiurea...simt cum viata imi curge prin vene zvacnind, gata sa rupa lanturile constiintei. Vreau atat de multe de la viata, debordez de optimism si incredere. Vreau mai mult de la mine, simt ca pot mai mult... pot sa am o cariera de succes cu multe oportunitati. Cred ca cel mai important e sa fii apreciat atat pe plan national cat si international. Sa interactionezi cu persoane din tari diferite, asta iti largeste perspectivele. Mie cel putin mi-a dat multa incredere in mine, cum as putea sa ma realizez. Sper ca optimismul asta sa nu-mi dispara, caci el ma motiveaza in permanenta, ma tine treaza intr-o realitate pe care as vrea cumva sa o schimb, poate pentru ca si eu m-am schimbat...Timpul isi va spune cu siguranta cuvantul...Ah, de-as putea citi urmatoarea pagina din cartea vietii mele! ...Dar atunci, totusi, care ar mai fi frumusetea vietii? ...